|
|
Edo este vechea denumire a capitalei Japoniei - Tokyo. Istoria orasului Edo se intinde pe o perioada de aproximativ 750 de ani, fiind capitala timp de 260 de ani, pe cand istoria noului oras Tokyo este doar de 135 de ani, incepand cu 1868 cand a avut loc restaurarea Meiji. Se cunosc relativ multe despre Tokyo de astazi, insa mai putin cunoscuta este istoria si imaginea vechiului oras Edo. In acest referat voi incerca sa descriu cum arata acest oras, pe fundalul istoriei Japoniei. Precizez ca acest articol se refera numai la Edo, deci nu la istoria orasului Tokyo, asa cum a fost denumit in 1868. Cu privire la istoria si aspectul celei mai mari capitale din lume la ora actuala - Tokyo, fac promisiunea ca voi pregati un alt articol pe viitor.
File de poveste
Tokugawa Ieyasu (1542-1616) a fost un conducator militar care a ajuns sa fie primul shogun al shogunatului Tokugawa. Acesta a fondat orasul Edo ca fiind centrul de guvernare al Japoniei in 1603, an care a marcat sfarsitul razboaielor interne care durasera peste 150 de ani. Inainte de aceasta, Edo era doar un mic orasel provincial in campia Kanto, cea mai intinsa campie din Japonia. Primele datari ale acestui oras apar in secolul XII, dar nici un eveniment istoric important nu este legat de acest nume pana in 1603. In aceasta perioada Edo era foarte departe, atat geografic cat si cultural, de Kyoto, oras care a fost capitala Japoniei incepand din perioada Heian (794-1185). Timp de 260 de ani, de la inceputul shogunatului Tokugawa si pana la restaurarea Meiji (1868), cand puterea a fost luata din mainile razboinicilor si redata imparatului, Edo a inflorit si a devenit centrul politic si economic al Japoniei. Aceasta perioada istorica este cunoscuta sub numele de perioada Edo.
Aspectul orasului s-a schimbat complect imediat dupa instalarea bazei de operatii a shogunului Ieyasu aici. Lorzilor feudali (daimyo) din toata Japonia li s-a cerut sa rezideze in Edo o anumita perioada din an, fapt impus de shogun pentru a-si asigura loialitatea acestora si totodata spre a-i tine sub control. Implicit, acestia au fost nevoiti sa-si construiasca rezidente in Edo. Aceste rezidente de obicei ocupau o mare suprafata de pamant si erau compuse din numeroase cladiri. Astfel, pe la mijlocul secolului XVII, suprafata ocupata de orasul Edo era de 60 km patrati (procent infim din suprafata ocupata de Tokyo azi, aproape echivalenta cu inelul central al acestuia delimitat de faimoasa linie de tren Yamanote), iar din aceasta, 70% era ocupata de familii de samurai, incluzand si numeroasele garzi ale shogunului. Acest aspect este foarte diferit de alte orase feudale europene, unde comercianti si mestesugarii erau principalii locuitori ai oraselor.
Odata cu plecarea daimyo-ilor de pe pamanturile natale pentru a locui in Edo, a aparut un puternic contrast intre zonele de productie si cele de consum. In fiecare an, fiecare astfel de lord local era obligat sa trimita la Edo o jumatate echivalenta a tributelor si taxelor colectate din zona aflata sub guvernarea sa. Multimea de razboinici-consumatori rezidenti a transformat Edo intr-o capitala a consumului. Concentrarea atator bogatii intr-un singur loc a condus la un influx de populatie, Edo devenind astfel, in prima jumatate din secolul al XVIII-lea, primul oras din lume cu o populatie mai mare de un milion de locuitori.
O pictura a lui Kuwagata Keisai, facuta in 1803, intitulata Edo meisho no e (Faimoase locuri din Edo), surprinde o vedere aeriana asupra orasului. Aceasta imagine surprinde intregul oras intr-o privire, continand o multime de notatii cu privire la locuri faimoase in aceea vreame. Se poate observa ca Edo era un oras al apei si al vegetatiei, care a gasit modalitati ingenioase pentru folosirea apei raurilor si a oceanului.Prosperitatea orasului, precum si statulul de centru politic si economic inca exista, chiar daca acum multa vreme denumirea orasului a fost schimbata din Edo in Tokyo.
Majoritatea suprafatei de pamant ocupata acum de cladiri guvernamentale, parcuri, universitati si alte importante infrastructuri moderne au fost odata resedintele lorzilor feudali (daimyo). Spre exemplu cladirea Ministerului Afacerilor Externe este construita pe fostul domeniu al familiei Kuroda, din domeniul (judetul) Fukuoka.
Cu toate ce Tokyo a fost construit pe fundatia orasului Edo, se poate spune ca Edo este doar o schita saraca in detalii a ceea ce a devenit Tokyo azi.
Arhitectura urbana
Alegerea primul loc vizitat in Tokyo este foarte grea. Totusi, consider ca inceputul este castelul Edo - punctul din care a pornit totul. Acesta a fost construit chiar aproape de costa si inconjurat de un sant cu apa. Datorita faptului ca zona din jurul acestui castel a fost prima populata, succesiunea de proiecte de extindere a uscatului a sters orice imagine a costei oceanului din imprejurimile vechiului castel. Aceasta zona este inca considerata centru orasului Tokyo, cu toate ca centrul guvernamental si comercial s-au mutat in zona Shinjuku.
Castelul Edo este la ora actuala resedinta imperiala, dar a fost dintotdeauna ocupata de structuri oficiale. Construit initial in secolul XII, era o mica vila intr-un loc inalt de unde puteai sa privesti oceanul. In 1457 in locul acestei vile a fost ridicat castelul Edo in toata puterea cuvantului, iar in 1590 Tokugawa Ieyasu a pasit in acest castel si a initiat renovarea, expansiunea si dezvoltarea acestuia, cat si a intregului oras, acest castel devenind centrul guvernarii sale. Copiind constructia oraselor chinezesti din aceea vreme, acesta a proiectat orasul Edo pornind de la cele 8 directii ale compasului. Modelul adoptat pentru Edo este distinct de modelul orasului Kyoto sau a altora a caror constructie nu a fost coordonata precis si preluand tot modele chinezesti, dar mai vechi (asemanator unei table de sah). Datorita faptului ca muntele Fuji si alti munti se situau in partea de vest a orasului, si din considerente tactice, poarta principala a castelului (Poarta Otemon) este indreptata in directia opusa - spre est.
Pentru constructia castelului, cat si pentru altor resedinte din Edo au fost necesare procurarea si transportarea aici a unei semnificative cantitati de lemn, orez, piatra etc. Totodata pentru dezvoltarea orasului era nevoie de surse de apa. In aceste scopuri au fost sapate numeroase santuri precum si un sistem subteran de transport de apa potabila. In vechiul Tokyo, aceasta retea de canale pentru transportul de marfuri precum si reteaua subterana de conducte era foarte evidenta, de aceea probabil ca, denumirea de “orasul apelor”, este bine-meritata. Astazi insa, drumurile au luat locul canalelor de apa, rauri curgand si canale aferente nemaifiind vederi normale in oras. Autostrazile suspendate si zgarie-norii de astazi fac aproape imposibila observarea apei la suprafata.
_______________________________________
|
|
